Astronomie Modulul 2: Planete stâncoase și giganți de gaz
Curs online de astronomie pentru copii: totul despre planetele stâncoase și giganții de gaz din sistemul solar.
- Vârstă recomandată: 7–14 ani
- Durată: 60 minute
- Nivel: Începător
- Trainer: Diana Chirita
Trainer
Diana Chiriță este pasionată de astronomie din copilărie, atracție insuflată de tatăl său. Această fascinație a fost completată de pasiunea pentru literatura SF și cărțile de popularizare a științei. Și-a aprofundat cunoștințele urmând un curs de specialitate organizat de către Astroclubul București alături de Institutul Astronomic al Academiei Române, asociație în care a activat până la finalul anului 2023. Dedicată educației și popularizării științei în rândul celor mici, Diana susține din 2018 prezentări și ateliere de astronomie în școli și diverse asociații. Prin stilul său de predare cald și interactiv, reușește să transforme conceptele complexe în explicații accesibile și captivante pentru copii. De asemenea, participă frecvent la evenimente publice de profil, precum AstroFest și SciFi Fest. Dincolo de activitatea didactică, Diana se implică voluntar în proiecte educaționale dedicate copiilor din medii vulnerabile, colaborând cu fundații precum Hospice Casa Speranței și Anima Nostra din Timișoara. Începând cu anul 2024, este membru fondator și vicepreședinte al „Space Club” – Clubul de Astronomie al Agenției Spațiale și de Radiocomunicații. În această calitate, coordonează cursuri și observații astronomice, cu un accent puternic pe proiecte de incluziune socială, aducând astronomia mai aproape de copiii din medii defavorizate și de persoanele cu dizabilități.
Diana Chiriță
Descriere
În acest modul, micii exploratori vor călători de la cele mai fierbinți planete terestre, situate în apropierea Soarelui, până la limitele îndepărtate și înghețate ale uriașilor gazoși. Pe parcursul a patru sesiuni interactive, vom descoperi secretele fiecărei planete, îmbinând teoria captivantă cu proiecte practice.
Ce facem
Planetele Stâncoase Extreme: Vom afla cum un corp ceresc devine planetă și vom explora condițiile dure de pe Mercur și Venus
Pământul și Marte: Discutăm despre "zona locuibilă" a planetei noastre albastre și explorăm geologia marțiană
Giganții Gazoși: Călătorim spre lumile fără suprafață solidă, analizăm Marea Pată Roșie a lui Jupiter și misterul inelelor lui Saturn
Uriașii de Gheață: Ajungem la granițele sistemului nostru cu Uranus și Neptun, descoperind rotații ciudate și vânturi supersonice
Abilități
Gândirea comparativă și analitică: Capacitatea de a analiza și contrasta mediile complet diferite ale corpurilor cerești
Noțiuni de inginerie și design tehnic: Abilitatea de a planifica, structura și asambla un model complex, gândind mecanic modul în care diferitele piese (capace, scobitori, carton) se îmbină pentru a crea un vehicul de explorare.
Gândirea ecologică și upcycling-ul creativ: Deprinderea de a refolosi materiale comune și de a le oferi o nouă viață transformându-le în instrumente educaționale
Motricitatea fină și dexteritatea manuală: Îmbunătățirea coordonării mână-ochi prin proiecte practice
Înțelegerea stărilor de agregare și a densității: Capacitatea de a conceptualiza o lume „fără suprafață solidă”, făcând diferența clară între planetele pe care se poate păși și cele formate din gaze sau gheață
Înțelegerea fenomenelor climatice complexe: Conștientizarea factorilor care fac o planetă locuibilă, ajutându-i să aprecieze planeta Pământ
Îmbogățirea vocabularului științific: Asimilarea naturală a unor termeni de specialitate pe care copiii îi vor putea folosi pentru a-și explica propriile proiecte
Materiale
Materialele vor fi comunicate înaintea fiecărei sesiuni din modul
Pot include: hârtie, creioane colorate, lipici, bețe de frigărui, alte obiecte simple pentru experimente sau materiale ușor accesibile acasă
Beneficii
Înțelegerea unicității Pământului: copiii vor ajunge să aprecieze mai mult importanța necesității protejării planetei noastre
Stimularea timpurie a interesului pentru inginerie și robotică
Dezvoltarea gândirii integrate de tip STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă, Matematică)
Educarea spiritului ecologic prin Upcycling: Folosirea materialelor casnice sau reciclabile prin crearea machetelor le demonstrează copiilor că știința și inovația se pot realiza cu resurse minime
Consolidarea cunoștințelor de cultură generală care le vor îmbogăți copiilor bagajul educațional și le vor oferi un avantaj la orele de științe sau geografie de la școală
Antrenarea perseverenței și a concentrării
Extinderea imaginației prin descoperirea unor fenomene care sfidează logica terestră și le menține vie curiozitatea naturală, încurajându-i să pună întrebări
Acest curs face parte din categoria Științe — vezi toate cursurile din Științe.